Jenny S

luni, 3 mai 2010

25.09.2009

Noi, visatorii suntem frumosi.
Oamenii obisnuiti deraiaza din pricina dezacordului lor mental cu emotiile. Ei sunt cei care aleg sa acorde atentie rationamentului in defavoarea simtirilor, ei nu pastreaza echilibrul.
Noi suntem cei care cadem in extrema cealalta. Noi intelegem ca nu are rost sa controlam sentimentele si noi suntem cei care ne lasam condusi de inima noastra. Ne petrecem viata contempland complexitatea, unicitatea, naturaletea si firescul trairilor noastre. Acele trairi care nu-si pot gasi cuvinte in expresii, acele trairi pe care le simti, dar nu poti si nu vrei sa le inchizi in inchisoarea cuvintelor, in sensul lor limitat de interpretari finite. Poate nu are logica ce spun, stiu asta, vorbesc despre lipsa ei.
Noi visatorii suntem cei care prindem farame de luna si razele stelelor si le dam drumul in ramurile calatoriilor din garile vibrante de aur, sistematic dispus intr-o armonie cosmopolitana insugerabila de oricare determinant politic, social, logic.
Noi suntem cei marginalizati. Noi suntem cei subtil invidiati. Noi ne balacim in ceea ce ei neaga, dar dupa care tanjesc atat. Noi ne inconjuram de eliberare. Noi rasuflam usurati cu bratele deschise spre infinitatea cerului.
Noi suntem cei la fel cu voi.
Noi suntem cei deosebiti.

„Nu-mi dati sfaturi. Stiu sa gresesc si singur!” Immanuel Kant

Cei care gandesc din ce in ce mai negativ inaintand in varsta sunt niste prosti. Inseamna ca nu au inteles nimic din tot ce au trait. Nu-mi spune mie ca imi este mai usor sa gandesc pozitiv datorita varstei, pentru ca am doar 16 ani. Am invatat sa fiu fericita. Drumul meu a fost unul ascendent. M-am nascut plangand si sper sa mor zambind. Am fost nefericita, iar timpul m-a invatat veselia. Mi-a spus ca ii place viteza, si mi-a spus sa vad in aceasta pasiune a lui un combustibil pentru faptele bune si clipele de desavarsire, nu un mecanism de teroare si frica. Da. Timpul trece repede. Cu totii murim. Asta nu trebuie sa ne faca tematori. Trebuie sa ne antreneze curiozitatea!
16iunie2009

15mai2008 Tine-ma de mana.
Vreau sa pasesc cu tine prin iarba fragila pe sub crengile imugurite.
Si vreau sa simt atingerea ta ca mirosul proaspat de rufe spalate adus de o adiere rece intr-o zi torida.
Si vreau sa stiu ca langa tine ma simt libera, ca langa tine pot fi completa fara sa te invoc, fara sa te implor, fara sa simt ca absenta ta ma sufoca si ma usuca de viata.
Vreau sa fiu cu Tine, independenta. Nu vreau sa mai gust din otrava dependentei.
Vreau sa plutesc.
Vreau sa plutesc. Punct.
(plutesc deja:x:x:x:X:x:x:x:x;xX:X:x:x:x:xX:X:X:xx)

7 mai 2009

Daca ti se ofera posibilitatea sa alegi intre doua poteci, si sa urmezi una singura, in the end, pe care o alegi, pe cea mai grea sau pe cea mai usoara?
Eu? Pe cea mai grea. Pe cea mai dificila poteca pot descoperi cat mai multe, pot experimenta cat mai multe senzatii, pe drumul dificil sunt obligata sa ma confrunt cu mine insami, sa ma analizez si sa ma bucur de mine. Poteca cea mai grea este intotdeauna un festin de culoare, o sarbatoare exploziva si inedita a simturilor si este tentanta.
Poate, simbolic vorbind, nu e alegerea pe care ar fi facut-o un om evoluat din punct de vedere spiritual, dar e defenetly alegerea facuta de Jenny.
Nu vreau sa trec prin viata ca gasca prin apa.
Poteca usoara ar fi prea usoara pentru mine.
Poate suna ca o autoprovocare, ca o nevoie interioara de a-mi testa abilitatile. Poate ca un om sigur pe el ar alege poteca usoara doar pentru ca ar stii ca poate face fata oricarui lucru si ca in final rezultatul este acelasi, dar eu…
Eu sunt Curioasa.
-si de data asta nu ma razgandesc!